CARE SUNT CAUZELE VAGINITEI BACTERIENE
Conform studiilor, aproximativ 78% din femei se vor confrunta cu un dezechilibru al florei vaginale. Infecţia poate fi declanşată de începerea precoce a vieţii sexuale, dar şi numărul mare de parteneri sexuali. De asemenea, folosirea tampoanelor intravaginale sau a diafragmei pot duce la vaginită bacteriană. Deşi pare ciudat, spălăturile vaginale, purtatul de lenjerie intimă sintetică sau igiena excesivă pot distruge flora vaginală. Perioada menstruaţiei reprezintă un moment favorabil infecţiilor.
Cea mai frecventă simptomă a vaginitei bacteriene este reprezentată de secreţiile abundente, omogene, cu miros neplăcut şi de culoare alb-gri. Există, însă, şi cazuri când secreţiile pot fi gălbui. Acest aspect diferă de la organism la organism şi poate fi influenţat chiar şi de alimentaţie. Este posibil ca mirosul să fie asemănător celui de peşte şi să fie mai accentuat după contactul sexual. În unele cazuri, mai pot apărea senzaţii de arsură, mâncărimi şi chiar dureri în timpul actului sexual. Consecinţele vaginitei bacteriene pot fi, în unele cazuri, agresive şi se pot manifesta prin înroşirea şi umflarea vulvei.
Deşi vaginita bacteriană afectează semnificativ confortul, foarte multe femei nu au uneori nici un simptom, iar bărbaţii sunt, de obicei, asimptomatici. Ei pot contracta infecţia fără să resimtă apoi nici un disconfort.
Vaginita bacteriană afectează confortul intim şi viata de cuplu. În cazul femeilor însărcinate, acest tip de infecţie poate avea consecinţe grave: avort spontan, naştere prematură sau o infecţie pelvină după naştere. În schimb, infecţia poate fi tratată uşor dacă este depistată la timp.
Testul Veneris pentru Gardnerella Vaginalis ajută să se stabilească un diagnostic sigur. Are o precizie de peste 98,62% şi poate fi folosit cu usurinţă la domiciliu. Acesta poate fi folosit şi de partenerul fiecărei paciente. La o lună după încheierea tratamentului, este recomandat ca ambii parteneri să repete testul.