Bolile genitale reprezintă o problemă la fel de mare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. De obicei, aceste afecţiuni se transmit prin contact sexual neprotejat.
Herpesul genital este una dintre afecţiunile care dau mari bătăi de cap. Acesta este o infecţie foarte contagioasă ce se transmite prin contact sexual. De asemenea, o mama care are această infecţie activă poate transmite herpesul genital nou născutului încă de la naştere.
Responsabil cu apariţia herpesului genital este virusul Herpes Simplex de tip 2. Această infecţie afectează, în special, adolescenţii. Deşi, în foarte multe cazuri, herpesul genital nu prezintă simptome, există însă unele indicii ale prezenţei unor leziuni herpetice. Astfel, printre simptome regăsim: inflamarea pielii din jurul sau de pe organul genital, mâncărimile sau apariţia veziculelor în jurul sau pe organele genitale. Atunci când avem de-a face cu prima infecţie herpetică, vom observa ganglioni măriţi, dureri de cap, febră, usturimi în timpul urinării sau dureri musculare. Herpesul genital ne poate da bătăi de cap chiar şi săptămâni întregi. După această perioada, acesta va deveni inactiv, însă poate să reapară în momentul în care sunt tulburări nervoase. Printre factorii declanşatori regăsim diferitele boli precum stresul, intervenţiile chirurgicale, dieta, menstruaţia sau contactul sexual energic.
Diagnosticul se stabileşte prin examinarea vizuală a zonei genitale de către un specialist. În privinţa tratamentul, medicul va recomanda, în funcţie de frecvenţa reactivării, medicamente antivirale ce vor fi administrate timp de o perioadă mai lungă de timp.
În primul rând, trebuie să fie evitate contactele sexuale neprotejate. Odată infectaţi, trebuie să avem grijă de psihicul nostru şi să ne păstrăm un tonus pozitiv. Tocmai de aceea, sunt recomandate vizitele la psiholog sau discuţiile cu un prieten apropiat. Ţinută sub control, această boală nu ne afectează viaţa sexuală, iar femeile cu herpes genital pot avea copii.