021-252 04 43contact@laboretica.ro Laboretica | Viitor în sănătate

Migrenele

Home / Migrenele

MIGRENELE

Migrenele ne afectează într-o mare măsură viaţa de zi cu zi

Migrena este o durere intensă de cap (cefalee) care poate avea un timp de acţiune cuprins între 4 şi 72 de ore. Persoanele care sunt afectate de aceste dureri de cap au dificultăţi mari în a-şi desfăşura normal activităţile cotidiene. Deşi au un caracter recidivant, migrenele nu produc leziuni pe termen lung. Se recomandă un consult de specialitate pentru că există medicamente care pot atenua durerea intensă de cap.

Cauzele şi simptomele migrenelor

De-a lungul timpului s-au făcut numeroase cercetări pentru a scoate în evidenţă care sunt cauzele migrenelor. Una dintre aceste este agregarea familiara (transmiterea genetică). Totuşi, nu s-a putut afla de ce anumite persoane sunt mai predispuse la migrene decât celelalte.

O altă cauză a apariţiei migrenelor sunt anevrismele şi stenozările vasculare. Acestea pot provoca, pe lângă, durerile puternice de cap, inflamaţie şi edem.

Primele simptome apar cu 30 de minute înaintea declanşării atacului migrenos, care este puternic în intensitate şi produce tulburări vizuale. În această situaţie, pacientul vede puncte negre şi percepe flashuri luminoase intense. De asemenea, înţepăturile la nivelul braţelor, mâinilor sau feţei, şi senzaţiile de amorţeală reprezintă alte simptome.

Totuşi, cele mai frecvente simptome ale migrenelor sunt: cefaleea pulsatilă pe o parte a creierului (hemicranie), cefalee moderat-severă, sensibilitate crescută la lumină sau la stimuli sonori, greaţă şi vărsături.

Există mai multe tipuri de migrene ce se clasifică în funcţie de momentul apariţiei, dar şi de caracteristicile aparte. În cazul femeilor, migrenele pot apărea înaintea ciclului menstrual. Migrenele se diferenţiază de alte tipuri de cefalee şi prin faptul că acestea apar doar pe o parte a capului. Migrenele pot aparea de asemenea in contextul altor afectiuni, precum astmul bronsic sau depresia. Alte afecţiuni mai grave, precum tumorile sau infecţiile cerebrale, pot prezenta simptome asemănătoare migrenelor.

Diagnostic şi tratament

Pacienţilor care suferă de migrene li se recomandă să meargă la un consult de specialitate. Medicii care pot pune un diagnostic corect sunt: medicul de familie, generalist, internist şi neurologul. De asemenea, în cazul copiilor care suferă de migrene, se recomandă consultul unui pediatru.

Cele mai frecvent folosite medicamente în tratarea migrenelor sunt: agoniştii receptorilor de serotonina, derivatii de ergotamină (Cafergot), midrin, antiinflamatorii nonsteroidiene (aspririna) ce pot fi procurate şi fără reţetă medicală.

Există însă şi măsuri de prevenţie ale migrenelor. De obicei, medicii recomandă beta-blocante (ce produc relaxarea musculaturii vasculare), medicamente ce trateaza vasoconstrictia, medicatia antidepresiva şi anticonvulsivantele.

Contact

Nu suntem disponibili chiar acum. Dar, ne puteti trimite un e-mail și iti vom raspunde cat mai urgent.