021-252 04 43contact@laboretica.ro Laboretica | Viitor în sănătate

Ce sunt aluniţele, cum apar şi cum scăpăm de ele

Home / Ce sunt aluniţele, cum apar şi cum scăpăm de ele

CE SUNT ALUNIŢELE, CUM APAR ŞI CUM SCĂPĂM DE ELE

Ce sunt aluniţele, cum apar şi cum scăpăm de ele

Cu toţii avem aluniţe pe corp. Dar oare câţi dintre noi ştiu ce reprezintă şi din ce cauză apar? Acestea sunt nişte formaţiuni ce apar pe piele de la naştere sau de-a lungul vieţii. Numărul lor diferă de la o persoană la alta. Sunt persoane care pot dezvolta chiar şi sute de-a lungul timpului. Aluniţele, în limbaj medical, se numesc nevi pigmentari sau melanocitari.

Din ce sunt alcătuite aluniţele?

Aşa cum deducem din definiţia medicală, în construcţia unei aluniţe găsim celule cu pigment ce sunt numite melanocite. Ele se regasesc peste tot în piele şi sunt repartizate uniform. Primele aluniţe pot apărea în timpul vieţii intrauterine, când celulele melanocite migrează până la nivelul pielii, acolo unde se localizează în stratul bazal al epidermului. În acest moment, celule melanocite trimit prelungiri către celulele pielii. Mai precis, aluniţele apar atunci când melanocitele şi-au pierdut prelungirile şi sunt grupate în aşa numitele cuiburi.

Cum apar aluniţele

Cauzele apariţiei aluniţelor sunt multiple. În primul rând, vorbim despre factorul genetic. Da, apariţia aluniţelor este programată genetic. Încă de la naştere, vom putea observa aluniţe pe corpul bebeluşului şi poartă numele de nevi congenitali. Odată cu trecerea timpului. Aceştia se pot dezvolta şi pot ajunge şi la dimensiuni de câţiva centimetri.

Totuşi, cele mai multe aluniţe apar în timpul vieţii din cauza determinismului genetic, dar apariţia lor poate fi influenţată, în mod direct, şi de ultraviolete. În sezonul de vară, mai ales când mergem la mare şi ne expunem perioade lungi la soare, observăm noi aluniţe sau că altele existente se măresc. De obicei, acestea îşi fac apariţia în prima parte a vieţii, copilărie, respectiv adolescenţă.

Care sunt riscurile?

Aluniţele sau nevii melanocitari sunt formaţiuni benigne. Aceştia se împart în doua categorii: nevi tipici (reprezentând majoritatea) şi nevi atipici. Prima categorie prezintă riscuri minime de a se transforma în leziuni maligne, care pot provoca cancer. Aluniţele tipice au formă plată, de mici dimensiuni şi sunt uniform colorate. Totuşi, nu trebuie să ne facem griji dacă nuanţele pot varia între brun deschis, brun închis sau chiar negru. Câteodata vom observa şi o culoare albăstruie. Explicaţia este că, în acest caz, celule pigmentare se află în profunzimea pielii şi anume, la nivelul dermului.

Cum scăpăm de aluniţe

De cele mai multe ori, aluniţele se îndepărtează pe cale chirurgicală. Vorbim în acest caz de tăiere (excizie), îngheţare, cauterizare sau laser-terapie. Toate aceste intervenţii se vor face la recomandarea medicului dermatolog.

Contact

Nu suntem disponibili chiar acum. Dar, ne puteti trimite un e-mail și iti vom raspunde cat mai urgent.

Show Buttons
Hide Buttons
x

Utilizăm cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin faptul că sunteți de acord să acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră de cookie-uri.

Setările de Confidențialitate
Name Enabled
Technical Cookies
In order to use this website we use the following technically required cookies: wordpress_test_cookie, wordpress_logged_in_, wordpress_sec.
Cookies
We use Cookies to give you a better website experience.
WooCommerce
We use WooCommerce as a shopping system. For cart and order processing 2 cookies will be stored: woocommerce_cart_hash & woocommerce_items_in_cart. This cookies are strictly necessary and can not be turned off.
Google Analytics
We track anonymized user information to improve our website.
Google Adwords
We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks.
Facebook
We use Facebook to track connections to social media channels.