Cum să învingi prejudecățile cu privire la Sindromul Down. Copiii care suferă de această boală pot avea o viață normală

Conform statitisticilor, Sindromul Down este o boală ce afectează apromixativ unul dintr-o mie de copii. Aceasta este o afecțiune genetică cromozomială și a fost descrisă pentru prima dată în 1866 de către medicul John Langdon Down. Cercetările legate de Sindromul Down au continuat, iar în 1959, medicul pediatru și geneticianul Jerome Lejeune a descoperit că această boală era cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar. În acest caz, în loc de numărul normal de cromozoni de 46, rezulta un număr de 47 de cromozomi. Din această cauză, Sindromul Down este cunoscut și sub denumirea de trisomia 21.

Cauzele Sindromului Down

În primul rând, Sindromul Down este cauzat de diviziunea celulară anormală, cel mai frecvent la nivelul ovocitului, înainte sau chiar în momentul concepției. Totuși, cauzele pentru care se întâmplă acest fapt nu sunt cunoscute. Apariția acestei afecțiuni nu poate fi împiedicată și nici tratată. De altfel, sindromul Down este o stare genetică ce se manifestă pe parcursul întregii vieți.

Cum se manifestă

Fiecare copil care suferă de Sindromul Down este unic în felul său. Caracteristicile, abilitățile și interesele fiecărui copil în parte variază de la unul la altul. Această maladie provoacă diverse dizabilități și probleme medicale. Multe dintre persoanele ce suferă de această afecțiune duc o viață semi-independentă și împlinită, în ciuda faptului că au un anumit grad de dizabilități de învățare. În general, starea de sănătate şi dezvoltarea cognitivă sunt afectate. S-a demonstrat ştiinţific că la copilul mic cu sindrom Down problemele de dezvoltare motorie sunt mai accentuate decât cele de dezvoltare cognitivă. Unele persoane cu sindromul Down pot avea probleme multiple de sănătate.

Ce măsuri sunt eficiente în dezvoltarea persoanelor cu Sindrom Down?

Se recomandă mai multe măsuri pentru a asigura dezvoltarea persoanelor cu Sindrom Down, cum ar fi: îngrijirea medicală preventivă, terapii specializate, educaţie incluzivă și incluziune socială.

Cum se dezvoltă copiii care suferă de Sindromul Down

De-a lungul timpului, s-au iscat polemici în privinţa dezvoltării copilului care suferă de Sindromul Down. Unii susţin că această este normală, mai înceată, în timp ce alte voci susţin că dezvoltarea persoanelor trizomice diferă de cea normală. Primii spun că secvenţele dezvoltării senzorio-motorii sunt similare secventelor întâlnite la copilul obişnuit, însă copilul trizomic are dificultăţi în trecerea de la un stadiu la altul. Cert este că oameni care suferă de Sindromul Down şi-au creat cariere impresionante în domeniul cinematografiei şi al modellingului.

Totuşi, este unanim recunoscut că trisomia 21 este însoţită de un anumit grad de deficienţă mintală. Nu toţi copiii trizomici au dificultăţi de învăţare semnificativă de-a lungul copilăriei. Unii se pot descurca destul de bine în şcoală şi reuşesc să aibă o viaţă parţial independenta când ajung la maturitate, asimilează deprinderi care, nu demult, erau considerate că fiind imposibil de dobândit de persoanele trizomice. De-a lungul vieţii, procesul dezvoltării reflectă o interacţiune complexă între moştenirea genetică şi mediu. Cercetătorii se contrazic în ceea ce priveşte corelaţia între gradul dificultăţilor de învăţare al copilului şi al părinţilor. Unii cercetători corelează coeficientul de inteligenţă al copiilor trizomici cu cel al părinţilor lor. Adică, cu cât părinţii au un coeficient de inteligenţă mai ridicat, şansă de a avea un copil trizomic cu un grad de deficienţă mai redus, este mai mare. Alţii, dimpotrivă, susţin că nu există o corelaţie semnificativă.

Multe studii sunt de acord cu faptul că principalele dificultăţi sunt generate de caracterul inconstant al stilului de învăţare şi specificul prelucrării informaţiei. Un copil trizomic are nevoie de mai mult timp pentru a prelucra informaţia decât un copil obişnuit. În comparaţie cu un copil obişnuit, un copil trizomic priveşte obiectele mai mult timp pentru a le recunoaşte. Aceste trăsături au mari implicaţii în interacţiunea adult-copil, deoarece are nevoie de mai mult timp pentru a răspunde. O altă trăsătură este aceea că au nevoie de mai mult timp pentru a învaţă şi solicită existenţa unor programe de sprijin pentru realizarea acestui proces.