Infecțiile urinare sunt cele mai frecvente afecțiuni bacteriene întâlnite, în special la femei. În mod normal, urina este sterilă, ceea ce înseamnă că în urină nu există germeni. Aceștia pot apărea doar în condiții patologice, multiplicarea lor la nivelul aparatului urinar ducând la infecții urinare.

Cu toate că, în mod excepțional, există și situații în care microbii prezenți în urină nu determină simptomatologie, de cele mai multe ori, însă, simptomele există și nu trebuie neglijate. Asociația Europeană de Urologie (EAU) a adoptat o clasificare a infecțiilor urinare după importanța lor. Astfel, pot fi infecții:

Necomplicate – infecțiile apărute sporadic la pacienții fără malformații urinare sau alte boli concomitente;

Complicate – toate celelalte infecții urinare care nu se pot clasifica în categoria “necomplicate”;

Recurente – infecții necomplicate sau complicate, ce apar de cel puțin trei ori în intervalul unui an sau de minimum două ori în 6 luni;

Asociate cateterelor urinare – infecții prezente la pacienții cu un cateter (sondă) urinară;

Urosepsis – infecție gravă pornită de la o infecție urinară, dar care s-a generalizat și are semnele unei infecții sistemice serioase.

Cauzele infecțiilor urinare

Cea mai frecventă cauză este expunerea la frig, mai mult de 30 de minute, iar zona expusă este la nivelul segmentului inferior al spatelui sau picioarelor. Sigur că, de multe ori, infecțiile urinare apar la pacienți cu un istoric în copilărie (astfel fiind infecțiile recidivante) sau cu un istoric familial care denotă o predispoziție individuală. Infecțiile urinare la femei sunt favorizate de o particularitate anatomică – uretra mult mai scurtă decât la bărbați. Nici bărbații nu sunt protejați de aceste infecții urinare, staza urinei la nivelul vezicii fiind provocată cel mai des de adenomul de prostată. Cauzele recidivelor infecțiilor urinare variază foarte mult, începând cu tratamentul incorect și până la alte condiții patologice. Tratarea infecției nu este suficientă pentru a elimina riscul recidivelor. Cea mai comună infecție urinară este litiaza, în acest caz microbii rămân cantonați atât pe suprafața calculului, cât și în interiorul lui, unica posibilitate de a eradica infecția urinară fiind eliminarea completă a calculului.

Nu este deloc de neglijat faptul că cel puțin 50% dintre femei vor avea o infecție urinară în timpul vieții. De asemenea, este de remarcat că aproximativ una din trei femei sub 24 de ani a avut déjà un episod de infecție urinară. Unii dintre cei mai frecvent identificați factori sunt Escherichia coli (70-95%), Stafilococul saprofit și, mai rar, Proteus mirabilis și Klebsiella spp.

Cum se stabilește diagnosticul

Cel mai important element de diagnostic este simptomatologia, care variază în funcție de localizarea infecției. Putem întâlni infecții urinare joase, precum cistita și uretrita, dar și infecții urinare înalte, cum este pielonefrita, localizată la unul sau ambii rinichi. Pielonefrita acută se diagnostichează prin prezența: durerii lombare (loja renală), piuriei – urină intens tulbure, febrei peste 38 grade C, uneori 39-40 grade C cu frison. De cele mai multe ori, pacientul cu pielonefrită acută are întreaga simptomatologie, deși în unele cazuri unul dintre simptome predomină. Durerea lombară este întotdeauna prezentă. Este obligatorie și efectuarea unor investigații de laborator, cele mai utilizate probe fiind:

SUMARUL DE URINĂ – furnizează informații asupra compoziției chimice a urinei, precum și a proprietăților ei fizice (densitate, pH). Prin evaluarea sedimentului urinar se poate aprecia existența unei infecții urinare (leucocite, epitelii, germeni). Pentru precizarea microbului se va efectua urocultura cu antibiogramă.

UROCULTURA – este un test microbiologic care asigură identificarea germenului ce a produs infecția urinară. Testul se efectuează în laborator și durează minimum trei zile.

Tratamentul infecțiilor recurente

Efectuarea antibiogramei înaintea inițierii unui tratament antibiotic este obligatoriu, întrucât unii germeni nu sunt sensibili la toate antibioticele, ceea ce determină eșecul tratamentului. Infecțiile recidivante sau recurente trebuie tratate exclusiv după efectuarea unei antibiograme. De regulă, sunt determinate de germeni multirezistenți sau care au devenit rezistenți la tratamentele anterioare. De aceea, nu se repetă același tratament, cum consideră mulți că ar fi normal. Trebuie refăcută urocultura cu antibiogramă care, de cele mai multe ori, indică un alt spectru antibiotic decât cel inițial. Tot în cazul recurențelor, un consult urologic este obligatoriu pentru a decela eventualele boli asociate care favorizează apariția infecțiilor urinare (adenoma de prostată, litiază).

Sfaturi pentru a le preveni

Pentru a preveni infecțiile urinare și mai ales recidiva lor, putem aplica o serie de măsuri la îndemână: măsuri de igienă personală, administrarea unor profilactice imunologic active – doar administrarea probioticelor este, uneori, suficientă (pentru că unul dintre factorii favorizanți și al recidivelor este constipația). Administrarea de extracte naturale de plante, cum ar fi cel de merișor sau D-manoza, are un rol important în prevenirea infecțiilor urinare recidivante.

La aceste măsuri se adaugă menținerea unei igiene intime adecvate, tratarea oricăror afecțiuni ginecologice, urologice sau gastrointestinale, precum și consumul adecvat de lichide.