021-252 04 43contact@laboretica.ro Laboretica | Viitor în sănătate

Incontinenţa urinară

Home / Incontinenţa urinară

INCONTINENTA URINARA

Incontinenţa urinară

Incotinenţa urinară reprezintă una dintre cele mai jenante afecţiuni. Aceasta este definită prin pierderea involuntară a urinei şi, prin urmare, este catalogată ca fiind un simptom şi nu un diagnostic. Incontinenţa urinară de efort este una dintre cele mai des întâlnite afecţiuni de acest tip. Aceasta apare în urma unui efort brusc, cum ar fi: strănutul, tusea, ridicarea unor greutăţi şi alte activităţi ce supun vezica unei presiuni.

Alte tipuri de incontinenţă urinară

Incontinenţa urinară sau vezica iritabilă este datorată necesităţii de a urina. Principala caracteristică a acestui tip de incontinenţă urinară este senzaţia de micţiune imperioasă, chiar dacă în vezică se află cantităţi mici de urină.

Incontinenţa urinară combinată reprezintă o combinaţie între cea de efort şi cea datorată necesităţii de a urina. Aceasta afecţiune apare, în general, în cazul femeilor cu o vârstă înaintată.

Cauzele incontinenţei urinare

Cauzele incontinenţei urinare la femei sunt de mai multe feluri. Cele care provoacă incontinenţa de efort sunt: naşterea pe cale naturală, obezitatea şi în general cele care pun o presiune crescută asupra musculaturii pelviene. În momentul când muşchii pelvieni nu-şi îndeplinesc funcţia de susţinere a vezicii, aceştia se deplasează inferior, învecinându-se cu vaginul. Astfel, se va pierde capacitatea de contracţie a muşchilor, care în mod normal ţin uretra închisă. De asemenea, depletia hormonilor sexuali ce apare odată cu menopauza poate cauza incontinenţa de efort.

Incontinenţa urinară datorată necesităţii de a urina este cauzată de: litiaze vezicale sau renale, accidentele vasculare cerebrale, bolii Parkinson, cancerului pelvin, de col uterin sau carcinomul uterin.

Tratament

Netratată la timp, incontinenţa urinară poate determina apariţia depresiei, ce poate avea un impact major asupra vieţii fiecărui pacient în parte. De asemenea, aceasta afecţiune poate avea efecte devastatoare asupra vieţii sexuale a femeilor. Acestea vor avea tendiţa de a-şi îndepărta partenerul din cauza faptului că nu pot menţine o igienă genitală constantă.

Cea mai veche metodă de tratament a incontinenţei urinare este cea chirurgicală. Aceasta se practică de 100 de ani. În ziua de astăzi, cel mai uzual tratament este cel care implică protezele de tipul plaselor de polipropilenă, denumite bandelete. Acestea joaca rolul unui adevărat hamac ce are rolul de a susţine uretra, o repoziţionează şi îi redă capacitatea de a menţine continenţa.

Pacienta poate fi externată chiar a doua zi şi se recomandă să-şi reia activitatea fizică regulată. Datorită agresiunii scăzute a operaţiei, care presupune doar trei mini-incizii, una de 2-3 cm şi celelalte două de 1 cm, recuperarea postoperatorie se face rapid.

Contact

Nu suntem disponibili chiar acum. Dar, ne puteti trimite un e-mail și iti vom raspunde cat mai urgent.

Show Buttons
Hide Buttons
x

Utilizăm cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin faptul că sunteți de acord să acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră de cookie-uri.

Setările de Confidențialitate
Name Enabled
Technical Cookies
In order to use this website we use the following technically required cookies: wordpress_test_cookie, wordpress_logged_in_, wordpress_sec.
Cookies
We use Cookies to give you a better website experience.
WooCommerce
We use WooCommerce as a shopping system. For cart and order processing 2 cookies will be stored: woocommerce_cart_hash & woocommerce_items_in_cart. This cookies are strictly necessary and can not be turned off.
Google Analytics
We track anonymized user information to improve our website.
Google Adwords
We use Adwords to track our Conversions through Google Clicks.
Facebook
We use Facebook to track connections to social media channels.