Ticurile sunt mișcări neregulate, incontrolabile, nedorite și repetitive ale mușchilor care pot apărea în orice parte a corpului.

Mișcările membrelor și ale altor părți ale corpului sunt cunoscute sub numele de ticuri motorii. Sunetele repetitive involuntare, cum ar fi mormăitul, pufaitul sau curățarea gâtului, se numesc ticuri vocale.

Ticurile apar de obicei în copilărie dupa varsta de 5 ani. În general, acestea sunt mai frecvente la bărbați comparativ cu femeile.

Multe ticuri sunt temporare și dispar în decurs de un an. Cu toate acestea, unii oameni care experimentează ticurile dezvoltă o tulburare cronică. Ciclurile cronice afectează aproximativ 1 din 100 de persoane.

Tipuri de ticuri

Ticurile pot fi, de obicei, clasificate ca motorii, vocale sau Tourette, care este o combinație a celor două.

Ticurile motorii și vocale pot fi de scurtă durată (tranzitorie) sau cronice. Tourette este considerată a fi o tulburare cronică.

Ticuri tranzitorii

Ticurile tranzitorii tin mai puțin de 1 an și sunt cel mai frecvent de tip motoriu.

Copiii cu ticuri tranzitorii vor prezenta unu sau mai multe ticuri timp de cel puțin o lună, dar acestea vor tine pana la 12 luni consecutive. Debutul ticurilor trebuie să fi avut loc înainte ca persoana să fi împlinit 18 ani.

Ticurile motorii sunt mai frecvent observate în cazurile ticurilor tranzitorii decât ticurile vocale. Ticurile pot varia în funcție gravitatea lor în timp.

Unele cercetări sugerează că ticurile sunt mai frecvente în rândul copiilor cu dizabilități. Copiii din spectrul autismului au, de asemenea, mai multe șanse de a avea ticuri.

Afecțiunea cronică, motorie sau vocală

Ticurile care apar înainte de vârsta de 18 ani și durează un an sau mai mult pot fi clasificate drept tulburări cronice. Aceste ticuri pot fi motorii sau vocale, dar nu ambele.

Tulburarea cronică este mai puțin frecventă decât tulburarea tranzitorie, mai puțin de 1% dintre copii sunt afectați de aceasta.

Dacă copilul este mai mic la apariția unei tulburări motorii, cronice sau vocale, acesta are șanse mai mari de recuperare, ticurile dispărând, de obicei, în decurs de 6 ani. Persoanele care continuă să experimenteze simptomele si după vârsta de 18 ani au sanse mai mici de vindecare.

Sindromul Tourette
Sindromul Tourette (TS) este o tulburare neurologică complexă. Se caracterizează prin ticuri multiple – atât motorii cât și vocale. Este cea mai severă și mai puțin frecventă tulburare.

Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CPB) raporteaza ca numarul exact de persoane cu TS nu este cunoscut. Studiile CPB sugerează că jumătate din toți copiii cu afecțiuni nu sunt diagnosticați.

Simptomele TS variază în funcție de gravitatea lor în timp. Pentru mulți oameni, simptomele se îmbunătățesc odată cu vârsta.
TS este adesea însoțită de alte afecțiuni, cum ar fi tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) și tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).

Simptome

Simptomul definitoriu al tulburărilor tic este prezența unuia sau mai multor ticuri. Aceste ticuri pot fi clasificate ca:

Ticuri motorii: Acestea includ ticuri, cum ar fi mișcările capului și ale umerilor, clipiri dese, lovituri, trosnind din degete sau atingând lucruri sau alte persoane. Ticurile motorii tind să apară mai des față de ticurile vocale, deși acest lucru nu este întotdeauna o regula.

Ticuri vocale: Acestea sunt sunete, cum ar fi tusea, dresul vocii sau murmuratul, sau repetarea cuvintelor sau frazelor.

Ticurile pot fi de asemenea împărțite în următoarele categorii:

Ticuri simple: Acestea sunt ticuri bruște și trecătoare folosind câteva grupuri musculare. Printre exemple se numără strambatul din nas, clipitul ochilor sau dresul vocii.

Ticuri complexe: Acestea implică mișcări coordonate folosind mai multe grupuri musculare. Ticuri motorii complexe sunt gesturile faciale, comportamentele de curăţire, autolovirea, muşcarea, săritul, etc. Ticuri vocale complexe sunt repetarea de cuvinte sau de expresii în afara contextului, utilizarea de cuvinte inacceptabile social, chiar obscene (coprolalia) referindu-se la Sindromul Tourette; repetarea ultimului sunet auzit (ecolalia), etc.

Ticurile sunt, de obicei, precedate de un inconvenient exagerat, cum ar fi mâncărime sau furnicare. În timp este posibilă oprirea efectuării ticului, acest lucru necesită mult efort și, adesea, provoacă tensiuni și stres. Eliberarea acestor senzații conduc la realizarea ticului.

Simptomele tulburărilor tic pot fi asociate astfel:

– se agravează in prezenta emoțiilor cum ar fi anxietatea, entuziasmul, furia și oboseala;
– se agravează în perioadele de boală;
– se agravează la aparitia temperaturilor extreme;
– să apară în timpul somnului;
– variază în timp;
– variază în funcție de tip și de severitate;
– se pot îmbunătăți în timp.

Cauze și factori de risc

Cauza exactă a tulburărilor tic este necunoscută. În cadrul cercetării lui Tourette, studiile recente au identificat anumite mutații genetice specifice care pot avea un rol. Chimia creierului, de asemenea, pare a fi importantă, în special glutamatul chimic din creier, serotonina și dopamina.

Ticurile care au o cauză directă se încadrează într-o altă categorie de diagnostic, fiind cauzate de:

– leziuni la cap;
– accidente vasculare cerebrale;
– infecții;
– otrăvuri;
– interventie chirurgicala;
– alte leziuni.

În plus, ticurile pot fi asociate cu tulburări medicale mai grave, cum ar fi boala Huntington sau boala Creutzfeldt-Jakob.

Factorii de risc pentru tulburările tic includ:

Genetica: Ticurile au tendința de a se mosteni în familii, astfel încât aceste tulburări ar putea avea o bază genetică.
Sex: Barbatii sunt mai susceptibili de a fi afectati de tulburari tic decat femeile.

Complicaţiile

Condițiile asociate tulburărilor tic, în special la copiii cu TS ( Sindromul Tourette ), includ:

– Anxietate
– ADHD
– Depresie
– Tulburări din spectrul autismului
– Dificultati de invatare
– Tulburare Obsesiv Compulsiva
– Vorbire și dificultăți lingvistice
– Dificultăți de somn

Alte complicații asociate tulburărilor tic sunt legate de efectul ticurilor asupra stimei de sine și a imaginii de sine.

Unele cercetări au descoperit că copiii cu TS ( Sindromul Tourette ), sau orice tulburare cronică tic au o calitate mai scăzută a vieții și o stima de sine mai scăzută decât cei fără una dintre aceste condiții.

Diagnostic

Ticurile sunt diagnosticate pe baza semnelor și simptomelor. Copilul trebuie să aibă vârsta sub 18 ani la debutul simptomelor pentru diagnosticarea unei tulburări tic. De asemenea, simptomele nu trebuie să fie cauzate de alte afecțiuni medicale sau de droguri.

Criteriile utilizate pentru diagnosticarea tulburării tic tranzitorii includ prezența unuia sau mai multor ticuri, care apar mai puțin de 12 luni la rând.

Afecțiunile cronice motorii sau ticurile vocale sunt diagnosticate dacă unu sau mai multe ticuri au apărut aproape zilnic timp de 12 luni sau mai mult. Persoanele cu tulburare cronică, care nu este TS ( Sindromul Tourette ), vor experimenta fie ticuri motorice, fie ticuri vocale, dar nu ambele.

TS ( Sindromul Tourette ) se bazează pe prezența ticurilor motorii și vocale, care apar aproape zilnic timp de 12 luni sau mai mult. Majoritatea copiilor sunt sub vârsta de 11 ani când sunt diagnosticați.

Pentru a exclude alte cauze ale ticurilor, medicul poate sugera:

– Analize de sange
– Imagistică prin rezonanță magnetică

Tratamentul și adaptarea

Tratamentul depinde de tipul ticului și severitatea acestuia. În multe cazuri, ticurile se rezolvă pe cont propriu fără tratament.
Ticurile severe care interferează cu viața de zi cu zi pot fi tratate cu terapii, medicamente sau stimulare profundă a creierului.

Terapii pentru ticuri
Unele terapii sunt disponibile pentru a ajuta oamenii să controleze ticurile și să reducă apariția acestora, inclusiv:

Expunerea și prevenirea răspunsului (ERP): un tip de terapie comportamentală cognitivă care ajută oamenii să se obișnuiască cu provocările inconfortabile care preced un tic, cu scopul de a preveni ticul.
Terapie inversă obișnuită: un tratament care îi învață pe oameni cu tulburări tic să folosească mișcări pentru a concura cu ticurile, deci impiedicand declansarea lui.

Medicamentatie
Medicatia poate fi utilizata alaturi de terapii sau pe cont propriu. Medicatia reduce frecventa ticului, dar nu te scapa complet de simptome. Medicamentele disponibile includ:
– medicamente anti-convulsii
– Injecții cu Botox
– relaxante musculare
– medicamente care interacționează cu dopamina
Alte medicamente pot ajuta la simptomele asociate tulburărilor tic. De exemplu, antidepresivele pot fi prescrise pentru simptome de anxietate și Tulburare Obsesiv Compulsiva.

Adaptarea și sfaturi de auto-ajutorare
Unele modificări ale stilului de viață pot contribui la reducerea frecvenței ticurilor. Ele includ:
– evitarea stresului și anxietatii
– a dormi suficient

Poate fi util să:
– să va alăturati unui grup de sprijin pentru persoanele cu TS ( Sindromul Tourette ) și alte tulburări tic
– contactați prietenii și ceilalți pentru ajutor și asistență
– va amintiți că ticurile tind să se îmbunătățească sau să dispară odată cu vârsta

Părinții copiilor cu ticuri pot ajuta prin:
– informarea profesorilor, îngrijitorilor și a altor persoane care cunosc copilul despre situația acestuia
– stimularea respectului de sine al copilului încurajandu-l in dezvoltarea personala și socializare
– ignorarea momentului când apare un tic și evitarea semnalizarii lui in fata copilului